O trecere in revista oricat de sumara a ansamblului mestesugurilor si a mesterilor populari din judetul nostru, a trasaturilor caracteristice ale acestora, implicit proportiile prezentei lor contemporane, trebuie in mod necesar sa ia in considerare cateva aspecte de ordin istoric. In arealul actualului judet Vaslui sunt incluse, in cea mai mare parte, fostele tinuturi Falciu, Tutova. Vaslui, zona fiind reprezentativa pentru Podisul Central Moldovenesc. In cercetarea etnografica a teritoriului actual al judetului Vaslui remarcam adevarate fluxuri si refluxuri, care au determinat rezultate undeva partiale, desi exista bogate traditii in acest sens.

      Primul etnograf si folclorist roman „avant la lettre", Dimitrie Cantemir, print al carturarilor si carturar al printilor, a fost originar de aici si, avand in vedere timpul foarte scurt cat a stat in Moldova, presupunem ca bogatele sale informatii s-au datorat slujitorilor de casa, proveniti si ei de pe Valea Elanului, din tinutul Falciu. A urmat, dupa multa vreme, activitatea unor folcloristi „en titre": I. Caranfil publica in 1870 „Cantece de pe Valea Prutului", Gheorghe Ghibanescu, istoric in primul rand, se ocupa de arta tesutului, loan (Iacov) Antonovici subliniaza aspecte etnografice in monografiile sale dedicate comunei Bogdana sau manastirii Floresti. Cea mai mare importanta o reprezinta desigur aparitia la Barlad, in 1908, a prestigioasei reviste de cultura populara „Ion Creanga", de care se leaga impresionanta munca de cercetare a lui Tudor Pamfile si a colaboratorilor sai. Realizarea editiei anastatice a acestei publicatii va readuce in circuitul interesului national pentru etnografie, o multitudine de materiale de specialitate peste care s-a trecut cu usurinta, sau in unele cazuri nu au fost accesibile. Dupa refluxul care a urmat incetarii aparitiei revistei, asistam in ultima perioada la o revigorare a preocuparilor de ordin etnografic in general, si a celor pentru prezenta si activitatea mesterilor populari in mod particular.

      Interesul stiintific se coreleaza cu necesitatea intensificarii culturii mestesugurilor populare, ele cunoscand in judetul Vaslui un relativ regres, determinat de mai multe cauze. Intre cele de ordin istoric vom remarca mai intai urmarile Pacii de la Adrianopole, din 1829, cand s-a liberalizat comertul exterior al Principatelor. Cerealele au devenit principalul produs de export, de aici extinderea suprafetelor agricole, necesitatea sporirii mainii de lucru. In aceste conditii femeile au trecut la munca campului, la fel cei care practicau mestesugurile traditionale, s-a redus baza de materii prime respectiv lemnul, lana, canepa, inul, borangicul etc. La putina vreme, pe parcursul domniei lui Mihai Voda Sturza, s-au intemeiat „stadler"-urile, targusoarele evreiesti - Bacesti. Negresti, Codaiesti, Pungesti, Dranceni, Hoceni. Murgeni. Puiesti-cu o intensa viata comerciala, produsele aduse din diferite zone ale Imperiului Flabsburgic, mai tarziu Austro-Ungaria, concurand si inlocuind pe parcurs produsele mesterilor populari. A fost un prim aspect a ceea ce numim acum globalizare si care are un efect mult mai puternic, strivitor pentru identitatile locale.

     Au existat de timpuriu si exista in continuare reactii mai mult sau mai putin eficiente la aceste fenomene. In vechile scoli de arte si meserii, dar mai ales la lectiile de „lucru manual" tinute de invatatori a existat in permanenta obiectivul consolidarii si chiar reinvierii activitatilor mesterilor populari. La fel au procedat si echipele de teren din cadrul programului de profunda cercetare a realitatilor satului romanesc initiat de eminentul om de stiinta Dimitrie Gusti, intr-o premiera europeana. Actualmente acelasi rol il au targurile mesterilor populari, inclusiv cel care se desfasoara la Vaslui, in luna septembrie.

     In cadrul proiectului nostru ne-am propus mai multe faze, intre care si cercetarea diacronica si sincronica a mestesugurilor populare din judet, conservarea celor care le practica, gasirea unor cai, inclusiv de ordin pragmatic, avand in vedere situatia economica deseori precara a mesterilor populari.

    Demne de interes ni s-au parut consemnarile unor mestesuguri traditionale, care au disparut in contextul unor noi realitati de nivel oarecum tehnologic. Un exemplu ar fi obtinerea varului in conditiile mai mult sau mai putin favorabile din zona Vasluiului, asa cum este prezentata de Iacov Antonovici in monografia manastirii Floresti. In 1824, paharnicul, apoi banul Nicolae Sion se jeluieste lui Voda ca luand in arenda Florestii si alte mosii „greco-manastiresti", 1-a insarcinat la randul sau pe Stefan Ciocan Mazil cu „cautarea" lor. Acesta s-a tocmit cu 8 locuitori din Floresti pentru 500 de chile de var si Ie-a dat inainte banii pentru 400. Mesterii respectivi au facut doar o parte din cantitatea promisa, s-au intovarasit cu un crasmar evreu si au vandut restul la Barlad. Trebuie sa subliniem, pentru a evita confuziile ca termenul „chila", nu are nici o legatura cu un kilogram. Este vorba de o unitate de masura de origine turca, cu valoare variabila, intre 400-500 kilograme. Meseriasii locali extrageau piatra de var si dupa epuizarea acesteia, sapau pamantul varos, il framantau bine, faceau din el „malaie". Ele se uscau intai la soare, erau introduse apoi intr-un fel de horn, cum se aseaza caramida pentru ars, pentru a fi cuprinse de foc. Intre 1878-1880 s-au fabricat 200 de chile după acest procedeu. Pe la 1900 mai traiau doar cei care vazusera cum se facea astfel varul, mesterii murisera.

     O relatare din 1975, culeasa de noi din satul Rusi-Puiesti, de la Manolache Stefan, atunci de 42 de ani, se refera la alt vechi mestesug disparut, care explica si un toponim foarte raspandit: „Unde se cheama acum „La Mangalarie" era mai demult o groapa mare cuprinsa de padure. Groapa se mai cunoaste si acum, acolo se facea mangal, carbune pentru fierarie si fierul de calcat. Ardeau lemn, strangeau jeratecul in groapa si cand se umplea turnau apa peste el si-l stingeau. Munca era grea si primejdioasa. Odata au umplut groapa cu lemne si le-au aprins pe dedesupt. Lemnele erau arse pe jumatate, cand unul s-a suit pe ele, lemnele s-au prabusit si el a ars de viu".

     In satul Dumasca din comuna Tacuta, majoritatea locuitorilor se ocupau cu confectionarea obiectelor din canepa, in primul rand hamuri pentru cai. Mentionam ca o parte a satului este populata de lipoveni, iar in muzeul satesc Tacuta se gasesc multe dintre produsele lor.

    In continuare vom face o trecere in revista a mesterilor populari dintr-o serie de comune din judetul nostru.

    La Todiresti predomina dulgherii: Branca Ion, Condurat Stefan, Bitoi Neculai, Bitoi Vasile, Romascu Dumitru, Bontea Costache, Plopan Georgel, Plopan lonut care confectioneaza butoaie, carute, mobila. Romascu Gheorghe imbina meseria de dulgher cu cea de fierar, confectionand pe langa obiectele mentionate mai sus diferite miniaturi din lemn sau metal, in primul rand cruci. Alti lemnari: Bitoi Dumitru. Dascalu Neculai, Porcaru Ion s-au specializat in confectionarea obiectelor folosite in cadrul desfasurarii obiceiurilor si datinilor de iarna. Fierari sunt Asaftei Aurel, Chilmu Gheorghe, Chilmu Cristi-Romica, realizeaza carute si porti metalice. Cojocarul Bratu Ene confectioneaza caciuli, bundite, cojoace iar profesorul Lazar Leonard masti populare.

     La Vetrisoaia cele mai bune tesatoare sunt considerate Norocea Ivoneta si Veringa Tudora, iar in lucrul de mana exceleaza Macarie Dumitra. Intre mestesugarii locali se mai disting fierarii Botezatu Gheorghe si Pandale Laurentiu si cojocarul Pruteanu Gheorghe.

     Pentru comuna Laza, dat fiind marele numar de mesteri populari s-a facut o impartire pe localitati. In satul Laza s-au impus atentiei generale Gheorghe Elisabeta, Gheorghe Viorica, Pintilie Viorica, Susu Eva, Iliuta Maria care sunt bune tesatoare si cos prosoape, fete de masa etc. Asavei Carmen, Costandache Maria practica in plus croitoria si cos obiecte de artizanat. Gheorghe Neculai, Chirica Petrii Vlad, Asavei Ticuta, Balan Marcel sunt tamplari si dogari, cel din urma realizand si sculpturi in lemn. Intre fierarii sunt semnalati Butnaru Ionel si Gache Mihai. La Rasnita sunt bune tesatoare Duduman Maria, Spiridon Maria, Dosoftei Elena care confectioneaza si plapume, Duduman Mihai este fierar, Ciobanii Gheorghe tamplar, iar Racnici Vasile are mai multe meserii. La Sauca intalnim pe Puscasu Vasile si Carp Vasile care sunt tamplari si totodata, sculptori in lemn, pe tamplarii si dogarii Alexandru Florin si Ciuraru Constantin, pe tesatoarele Puscasu Maria, Andone Valenta, Gache Virginia, lonita Elena, Alexandru lulia, Ionita Fira care face deasemenea cusaturi-prosoape, fete de masa-broderii si obiecte de artizanat. O mentiune aparte pentru Bulboaca Rodica remarcabila in arta culinara, participanta la manifestari folclorice din Statele Unite. Germania si din mai multe localitati din tara.

     La Dragomiresti sunt numerosi mesteri populari care prelucreaza lemnul: Chirila Vasile, Ababei Constantin, Ababei Ciprian, Spiridon Vasile, Turcu Paul, lacob Neculai, Ungureanu Vasile, Leganuta,Nicu, Mihai Neculai, Moldoveanu Neculai. tamplari, dar si butnari, rotari, confectioneaza usi, ferestre, butoaie, roti de lemn. butuci. Tesatoarele Profir Maxineta, Isar Elena, Varnacea Maricica, Chirila Tatiana, Vranciu Steriana lucreaza covoare, cuverturi, iar cojocaria este practicata de Grigore A. Gheorghe. Un loc aparte intre mesterii populari il au Lazar Vasile din Radeni care face linguri si fuse si Rusii Ion din Vladia, sculptor in lemn de troite, bibelouri, vulturi, capete de cerb.

    La Puiesti semnalam iarasi numerosi mesteri populari sau practicanti ai unor meserii traditionale: Blanarii Costel, Huminic Costel, lordache Gheorghe potcovari; Ocrairfl Constantin, Fanaru Constantin, fierari; Huminic Gheorghe confectioneaza maturi; Saim Ion face curatatori pentru porumb, farase; Mastacan Neculai, Morarii Costica, Bosnea Gheorghe, Stamate Vasile, impletitori din nuiele de rachita; Anania Costica, Costras Mihai, Ciornovalic Costel, Mocanii Mihai, Jitaru Vasile, tamplari si dogari; Morarii Maricica, Hortu Ileana, Marea Aurica, Obreja Sica, Neagu Mariana, Ciornovalic Geta sunt tesatoare, dar fac si cusaturi, croseteaza. La Puiesti exista si un pictor bisericesc, Cruceanu Valentin.

     La Codaiesti se afla in prim plan - cu exceptia Mariei Tanase care face plapume - mesterii populari care prelucreaza lemnul: Livint Mihai - usi sculptate, rame de geamuri de diferite forme, elemente ornamentale; Curulet Petrii - sculptor, statui de personalitati, cruci, porti ornamentale; Miron Gheorghe - draperii, rame de oglinzi, cruci; Iftimie Sandu - butoaie, cazi, roti de lemn; Rusu Romica - sculptura in lemn, usi, reproduceri de obiecte. Artizanatul este practicat de Olareanu Anisoara si Lica Elena.

     Dintre mesterii populari din Berezeni mentionam pe: Focea Ion, croitor care continua cele invatate de la parinti, executa orice comenzi; Strechie Gheorghe, sculptor in lemn, realizeaza trocute si trocane, fuse, cani, linguri si furculite, pahare etc; Panainte Sava, cojocar, confectioneaza sumane, cojoace mari si mici. bundite. caciuli; Bogatu Vasile, dogar si tamplar, face butoaie, cazi, galeti, porti, garduri, paturi, mese, scaune; Farcas Marita, confectioneaza bidinele si pensule din iarba uscata.

     La Miclesti predomina realizarea de costume populare, activitate in care se remarca Bulai Maria, Simionescu Liliana, Diaconii Elena, Ursu Adina, Campanu Maricica, Irimia Sonica, Dascalescu Costel. Directorul Caminului Cultural este un artist popular multilateral: confectioneaza fluiere, costume populare, sculpteaza, picteaza.

      Mesterii populari din Muntenii de Sus se grupeaza astfel: tesatoare de covoare, carpete, prosoape - Ciulei Tudorita, Tarnoveanu Ioana, Nechita Frasina, Neacsu Virginia, Maxim Aglaia, Vartolomei Maricica; confectioneri caciuli - Arcaleanu S. Iancu, Agafitei Ion, Voduţ Ion, Agafitei Vasile, Ignat I. Ion; confectioneri maturi din sorg- Brodoceanu Petru, Buruiana Adam, Duluman Ion; impletitoare din lana - Radu R. Ana, Radu Gh. Lucretia; sculptor in lemn, Radu P. Vasile.

     Numerosi mesteri populari sunt si la Valeni, in primul rand tesatoare care isi desfac marfa in Vaslui si Iasi: Luca Elena, Trofin Maria, Pauc Elena, Burlacii Elena, Beligan Elena, Jitaru Grapina, Luca Aneta, Stanciuc Maria, ele realizand stergare, pichire, toluri de lana. Lemnul este prelucrat de Tibireac Gheorghe, Veligcu Ticuta, Fitcoschi Viorel, Ciurusniuc Gheorghe, fierul de catre Ocheana Ion si Trifan, pieile de catre cojocarii: Moraru Ilie si Carp Mihai. La Valeni se confectioneaza si maturi de catre Bojoaga Dumitru, Balanescu Dumitru, Stanciuc Ion si avem si un sculptor in persoana lui Filibiu Ion.

      Si la Solesti predomina creatoarele de arta populara: Vranceanu Valeria -covoare in foi si in speteaza, prosoape de borangic, broderie; Popovici Eleonora- covoare alese in poduri si in speteaza, prosoape tesute din bumbac; Gheorghe Maria- covoare alese in speteaza, carpete alese, cusaturi de mana; Agapi Aglaia- covoare tesute alese, prosoape tesute alese, ii cusute pe canafas; Darie Aneta- covoare, cuverturi, mileuri, fete de masa, toate fiind cusute cu mana; Agapi Paulina- camasi cusute cu flori, covoare alese; Balanescu Licuta- covoare alese in foi si speteaza, carpete alese, fete de masa cusute; Ibanescu Maria- covoare alese, prosoape tesute in foi; Arhire Polixenia- covoare tesute in poduri si in foi, carpete cusute, carpete alese, fete de masa cusute; Ciolacu C. Aurica- covoare alese in poduri, covoare alese in speteaza, cusaturi de mana; Habet Elena- covoare alese in speteaza si in poduri, prosoape de bumbac; Sprivac T. Maria- covoare alese in speteaza cu motive geometrice si florale deosebite; Burghelea Anica- prosoape tesute, covoare alese in speteaza; Huhulea Maricica- prosoape tesute din in si borangic, fete de masa cusute, costum popular de barbati (camasa, barneata, fusta, pantalon); Huhulea Constanta- covoare alese, carpete cusute; Grigoruta Maria- prosoape tesute din bumbac si borangic, covoare tesute in speteaza, camasi cusute cu motive florale; Palade Ileana- covoare alese in poduri si speteaza, fete de masa cusute, prosoape tesute; Burghelea Zamfira- covoare tesute in speteaza si in foi, prosoape tesute din bumbac si borangic; Carare Irina- covoare alese in speteaza, fete de masa cusute. Cojocarii Bucata Constantin, Vlase Costica, Stolerii loan sunt specializati in bondite si caciuli, iar Axinte Gheorghe sculpteaza in lemn.

     In Vutcani, Ciorbagiu Gabriel, Voicu Costandache, Voicu Doru, Danu Gheorghe, Bojian Eugen, Axinte Dumitru, Adam Angliei, Adam Constantin, Putoi Stan, Arsene Bogdan, Ciorbagiu Marin, Chiriac Constantin, Ceru Constantin, Alexa Gelu, Ciorbagiu Victor practica in primul rand prelucrarea lemnului, ca tamplari, dulgheri, dogari, dar si tinichigeria. Nestian Gelu, Bostan Gelu, Stoica Vasile sunt fierari forjori, iar Mandru Constantin si Dimir Stefana sunt cojocari. Tesaturile si cusaturile sunt cel mai bine realizate de Lumina Tinca, Nica Maria, Dunis Maria, Nestian Maria, Bulgarii Ecaterina, Bojian Lina.

     Dintre numeroasele tesatoare din Vulturesti amintim pe Juganaru Aurica, Munteanu Elena, Munteanu Lucica, Munteanu Maria, Gavril Rodica, Ursu Aglaia, Ursu Maria, Apostu Vergina, Grigoriu Maria, Florea Elena, Cojocaru Elena, Pulpan Elena etc. Prelucrarea lemnului se face de catre Pintilie Vasile, Condrea Gavril, Branca Gheorghe, Juganaru Ionel, Sanuta Ion, Cucas Vasile, Florea Neculai, iar Comanduru Vasile inca mai stie sa confectioneze opinci.

    In comuna Dranceni (de fapt satul Ghermanesti) sunt tamplari - Alexandrache Vasile, Manolache Vasile, Moraru Petru, Ene Danut, dogarul Onofrei Georgel, cojocarii Trofin Jan, Ignat Vasile, Dinica Neculai si practicantul unei vechi meserii, fantanarul Burhuc Costel.

     Cei mai prestigiosi mesteri populari din Oltenesti sunt: Solomon lonita-realizeaza impletituri din rachita si salcie, in primul rand cosuri; Drosul Costica, acelasi mestesug; Apostol Radu prelucreaza lemn de tei, salcie, artar, plop, obtinand cozi de unelte agricole, linguri, lopatele, furci de tors; Perju Emil face maturi din sorg (popular se spune malae); Geles Renocica realizeaza din lana si bumbac, cuverturi, lenicere, fete de plapuma, covorase si traverse; Mosneagu Vasile face impletituri dar si tablouri din paie de grau, culese atunci cand acesta da in parg; Balaur Ioan, fierar si potcovar; Radu Ioan, foloseste fier brut sau laminat pentru potcovarie si unelte agricole.

       Avand in vedere potentialul mestesugaresc si artistic prezentat partial mai sus, ne-am concentrat atentia asupra a trei mestesuguri, prelucrarea lemnului in coordonatele artei populare, olaritul si tesatoria. In centrele Epureni, comuna Duda-Epureni; Bradesti, comuna Vinderei si Pogonesti, respectivele mestesuguri fiind de veche traditie in judet. Cand avem in vedere prelucrarea lemnului trebuie mai intai sa mentionam ca teritoriul actual al judetului Vaslui era in trecut acoperit de paduri in cea mai mare parte. Multe sate s-au intemeiat in adancul padurilor, copacii fiind intai supusi la uscare prin lazuire (taierea unor cercuri de coaja de pe trunchi), apoi treptat taiati, trecandu-se cu timpul la defrisarea terenului. Multa vreme casele - chiar cele boieresti - si bisericile, au fost construite exclusiv din lemn. Ioan Antonovici descrie casele vechi din barne (durate) cu cheotori pe la colturi, peste care se asternea un strat superficial de lut. Astfel de constructii s-au mai pastrat pana astazi.

     Sculptura in lemn a avut initial rosturi exclusiv magice, invocarea soarelui fiind in centrul acestor reprezentari. Varietatea simbolurilor solare implica atat reprezentarea realista a astrului, cat si forme abstractizate ca rozeta, vartejul, roata solara, rombul, cercul taiat in cruce etc. Simbolurile solare sunt asociate frecvent cu elemente din pomul vietii, mai ales in tiparul sau elenistic, o consecinta a stravechilor noastre legaturi cu lumea civilizatiei mediteraneene. Creatorii populari contemporani, cei a caror forma materiala de expresie este in mod obisnuit lemnul, au preluat artistic motivul solar prelungindu-i viata ca un simbol al continuitatii trairilor spirituale. Amalgamul framantarilor artistice de mii de ani, determinant pentru crearea acestor imagini a inclus rosturile magice de ocrotire a gospodarilor de duhurile rele. Pe stalpii portilor poate fi recunoscut chipul uman in forme geometrizate, alaturi de imagini ale discului solar. Reprezentarile antropomorfe din judetul Vaslui au culminat cu ansamblul de la Siscani, comuna Hoceni. Aici, un veteran al razboiului de la 1877 a sculptat in lemn, pe stalpii gardului care inconjura gospodaria, chipurile luptatorilor din plutonul sau. Din pacate, acest ansamblu deosebit de original a fost distrus, din nepasarea mesterilor si dezinteresul autoritatilor, Paul Petrescu surprinzand ultimele vestigii. Rosturilor magice devenite incifrate, le-au urmat reprezentarile pur artistice la care s-au adunat cele crestine, tot mai cultivate in contemporaneitate.

      Prelucrarea artistica a lemnului, asa cum o realizeaza Ticu Ungureanu din Epureni de Husi se inscrie perfect in coordonatele de mai sus. El executa toate tipurile de miniaturi, linguri ornamentale si alte obiecte de gospodarie, avand predilectie pentru reprezentarile de ordin crestin. Troitele ridicate de el sunt apreciate in zona Husilor, inclusiv de Episcopie. Participa frecvent la targuri si expozitii, fiind distins cu premii si diplome la Vaslui, Iasi si Sibiu. Considerand ca maiestria sa trebuie transmisa celor tineri, in atelierul sau din Epureni de Husi, s-a organizat un grup de instruire format din elevi si care urmeaza o programa care cuprinde etape de pregatire de la cunoasterea genurilor a mestesugului pana la confectionarea obiectelor si desfacerea lor pe piata.

    Olaritul este o indeletnicire pe care noi romanii o mostenim de la cei mai indepartati stramosi ai nostri, din neolitic, dar totodata a fost si este una dintre cele mai propice modalitati de materializare a insusirilor artistice. Contrar unor pareri curente, judetul Vaslui a cunoscut in trecut o mare raspandire a olaritului. Importanta mestesugului este subliniata si de existenta unui staroste de olari la Barlad pe la 1762. Totodata, documentele istorice si alte relatari consemneaza existenta unor mesteri olari cu domiciliul permanent sau temporar in aproape toate localitatile. O statistica din 1863 situa judetul Tutova pe locul 9 pe tara in privinta olaritului. In cadrul cercetarilor de teren am constatat existenta unor centre de ceramica disparute treptat incepand din perioada interbelica, dar mai ales din anii '50 incoace, odata cu procesul colectivizarii. Astfel la Puiesti au existat mai multe ateliere de olarie, de asemenea in alte localitati de pe Valea Tutovei, astazi se pastreaza doar amintirea. La Chircesti -Miclesti, a existat un important centru de ceramica disparut si el. Acolo a invatat mestesugul un evreu crestinat, Nicolae Botezatii, care a facut olarie la Codaiesti pana pe la 1987. Roata sa de olar si piese de ceramica reprezentative pentru ceea ce confectiona se afla acum la muzeul satesc Tacuta al sotilor Rotarii. La Dumesti se prefigura crearea unui puternic centru de ceramica datorita mesterului popular Castan Jenica. Continuand undeva traditiile din Tansa - care a apartinut tinutului istoric al Vasluiului - el lucra acolo ghivece, farfurii din lut in ornamentarea carora predominau elementele vegetale - frunza de vie, lalelele - si zoomorfe. Culorile sale preferate erau alb, albastru, maro, rosu, intr-o alternanta care ocolea ingramadirile cromatice stanjenitoare pentru impresia artistica de ansamblu. Cu toate tentativele noastre organizatorice, pe fundalul nepasarii autoritatilor locale, dupa moartea mesterului, olaritul a disparut la Dumesti. La fel s-a intamplat la Falciu, Lipovat etc. Un caz deosebit a fost la Zgura - Oltenesti unde exista prin familia lacob o succesiune de generatii de olari, totul incheindu-se atunci cand, in furia colectivizarii, comunistii le-au confiscat atelierul.

      Cel mai important centru, atat din punct de vedere istoric dar si ca posibilitati contemporane de confectionare a olariei in judeţul Vaslui, ramane localitatea Bradesti din comuna Vinderei. Barbu Slatineanu a consemnat faptul ca, desi majoritatea centrelor de olarie cu traditie preistorica din Moldova sunt asezate in preajma Carpatilor orientali, unele dintre ele se intalnesc pana departe, in fostul judet Tutova, in apropierea Barladului. Ilustrul specialist se referea la Bradesti si la faptul ca aici se pastra inca la data lucrarii sale din 1928, tehnica de fabricare a ceramicii negre. In acelasi an, o statistica de specialitate, consemnand existenta pe teritoriul tarii a 77 de importante centre de ceramica, situa Bradestiul, cu 190 de familii de olari si 150 de cuptoare, pe locul patru intre acestea. S-au impus in cercetarea stiintifica si tehnicile de constructie ale cuptoarelor din Bradesti care prin pastrarea unor structuri, amintesc de cele din instalatiile de ars oale din punctele arheologice apropiate. Este o dovada in plus legata de continuitatea populatiei romanesti in zona actualului judet Vaslui. Si aici a actionat procesul brutal al colectivizarii care a restrans foarte mult activitatile legate de olarit. Autoritatile locale au arat drumul traditional al olarilor spre Barlad, iar presedintele C.A.P., inarmat cu o bata spargea oalele pregatite pentru vanzare. De asemenea piata era tot mai putin receptiva la ceramica, in primul rand la cea de culoare negru. In aceste imprejurari, centrul Bradesti se apropia de desfiintare.